Trei persoane au fost depistate și conduse la audieri după ce ar fi sustras mai multe bidoane cu ulei de motor din incinta unei stații de alimentare situate pe Autostrada A1. Incidentul a avut loc în data de 23 februarie, în jurul orei 15:00, când polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au fost alertați printr-un apel la 112.
Sesizarea indica faptul că ocupanții unui autoturism cu numere de înmatriculare străine ar fi luat mai multe recipiente cu ulei de motor dintr-o stație peco amplasată în zona kilometrului 80 al autostrăzii. Potrivit primelor verificări efectuate de oamenii legii, imediat după comiterea faptei, autoturismul în cauză și-ar fi continuat deplasarea pe sensul de mers către Pitești, motiv pentru care vehiculul a fost dat în atenție echipajelor aflate în teren.
La scurt timp, mașina a fost identificată în trafic în zona kilometrului 120, pe sensul de deplasare către Curtea de Argeș. Polițiștii au procedat la oprirea acesteia pentru verificări suplimentare.
În urma controlului, s-a stabilit că la volan se afla un tânăr de 19 ani, iar în autoturism se mai aflau un bărbat de 28 de ani și o minoră în vârstă de 16 ani. Toate cele trei persoane sunt din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, care au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
