Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore în urma unor percheziţii desfăşurate luni de poliţiştii din judeţul Dâmboviţa, într-un dosar ce vizează infracţiuni de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Măsurile au fost dispuse după un conflict izbucnit în noaptea de 14 februarie, într-un local din oraşul Găeşti.
Potrivit informaţiilor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în dimineaţa zilei de 23 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti – Formaţiunea Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, au pus în executare nouă mandate de percheziţie domiciliară. Descinderile au avut loc în cadrul unei anchete penale deschise după altercaţia violentă petrecută la jumătatea lunii.
Anchetatorii au pus în aplicare şi mai multe mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În urma probatoriului administrat, şapte dintre cei implicaţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că incidentul s-a produs în jurul orei 02:30, în noaptea de 14 februarie. Cei şapte bărbaţi s-ar fi aflat într-un local din Găeşti, unde, pe fondul unui conflict spontan, ar fi izbucnit o încăierare. Altercaţia ar fi degenerat rapid, iar comportamentul agresiv al participanţilor ar fi provocat panică în rândul celorlalte persoane aflate în incintă sau în apropiere.


