Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a anunțat că, potrivit celor mai recente analize, în apa distribuită în municipiul Curtea de Argeș și în localitățile învecinate nu mai sunt prezente bacterii. Cu toate acestea, apa nu poate fi declarată potabilă, întrucât persistă depășiri ale parametrilor privind turbiditatea, concentrația de fier total și nivelul de clor rezidual liber.
Probele au fost prelevate în data de 13 februarie din mai multe puncte de consum importante: Primăria, Spitalul Municipal și patru unități de învățământ din oraș. Conform informării transmise de DSP către operatorul de distribuție Aquaterm, valorile pentru fier total, clor rezidual liber și turbiditate continuă să depășească limitele maxime admise de legislația în vigoare.
În aceste condiții, autoritățile sanitare precizează că apa din rețeaua publică nu este destinată consumului uman. Ea poate fi utilizată exclusiv în scopuri menajere și pentru igiena corporală, până la remedierea completă a situației.
Recoltarea probelor a avut loc după ce furnizarea apei a fost întreruptă timp de peste 24 de ore în municipiul Curtea de Argeș și în comunele Valea Iașului, Valea Danului și Băiculești. Măsura a fost necesară pentru efectuarea unor lucrări la stația de tratare a apei de la Cerbureni, în încercarea de a stabiliza parametrii de calitate.
DSP Argeș reamintește că populația are la dispoziție rezervoare cu apă potabilă amplasate de autoritățile locale, precum și două surse publice alternative: izvorul Pod Progresul și forajul din curtea Mănăstirea Curtea de Argeș. De asemenea, Spitalul Municipal continuă să fie alimentat cu apă adusă de pompieri din Mioveni, fiind sistată temporar alimentarea din rețeaua publică.

