Adolescent reținut de polițiștii clujeni după un episod grav de violență petrecut în noaptea de Revelion, în municipiul Cluj-Napoca. Un băiat de 16 ani este acuzat că ar fi agresat fără un motiv aparent un alt minor, în vârstă de 15 ani, provocându-i leziuni grave la nivelul feței. Victima a ajuns la spital și urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 04:40, pe o stradă din cartierul Europa. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, adolescentul de 16 ani l-ar fi lovit de două ori cu pumnul în zona feței pe băiatul de 15 ani, agresiunea fiind descrisă ca neprovocată.
Adolescent reținut pentru 24 de ore, după identificarea agresorului
În urma loviturilor, victima a suferit traumatisme severe și a fost transportată de urgență la o unitate medicală. Medicii au decis internarea acestuia la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială, unde au fost diagnosticate fractura pereților sinusului maxilar stâng, fractura peretelui lateral al orbitei stângi, cu ușoară încălecare, precum și o deviație de sept nazal. Familia a precizat că adolescentul urmează să fie operat, din cauza gravității leziunilor.
