Patru persoane au ajuns la spital, marți dimineață, în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, în apropierea orașului Săliște, județul Sibiu. Printre victime se află doi copii, de 7 și 9 ani, care au suferit traumatisme și au fost transportați pentru îngrijiri medicale, au anunțat autoritățile.
Potrivit Poliției, accidentul s-a produs pe sensul de mers Deva – Sibiu, fiind implicate două microbuze de transport persoane, fiecare tractând câte o remorcă pe care se afla un autoturism. Din primele verificări, șoferul unuia dintre microbuze, un cetățean străin în vârstă de 39 de ani, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu microbuzul condus în fața sa de un alt cetățean străin, de 47 de ani.
