Societate

Turla unei biserici din comuna Mărgineni, județul Bacău, a fost cuprinsă de flăcări duminică după-amiază, incendiul extinzându-se rapid pe aproximativ 300 de metri pătrați.

de Dana Mateescu ·

Alarma a fost dată în jurul orei 13:47, după ce localnicii au observat focul izbucnit la turla bisericii ortodoxe din satul Luncani. În scurt timp, acoperișul lăcașului de cult a fost cuprins de un incendiu puternic, vizibil de la mare distanță.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bacău, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară pentru intervenția la înălțime, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la întreg acoperișul, afectând o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

La ora transmiterii acestei știri, incendiul este localizat, iar pompierii continuă operațiunile pentru lichidarea completă a focului și pentru înlăturarea eventualelor focare ascunse. Deocamdată nu au fost raportate victime.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.