Municipiul Târgoviște continuă să dezvolte infrastructura socială prin amenajarea unui nou Centru de zi destinat adulților cu dizabilități, construit pe locul unui fost punct termic dezafectat de pe Aleea Prof. Radu Gioglovan.
Investiția, în valoare de peste 3,2 milioane de lei, este finanțată integral prin PNRR, în cadrul componentei dedicate extinderii serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități – Ținta 396. Datorită acestei finanțări nerambursabile, proiectul nu necesită contribuție din partea bugetului local.
Lucrările se află în plină desfășurare, iar autoritățile estimează că centrul va fi finalizat în aproximativ două luni. La momentul inaugurării, acesta va fi pe deplin operațional, oferind spații moderne pentru activități terapeutice, recreative și educative, menite să sprijine integrarea socială a beneficiarilor.