Un moment emoționant a avut loc în Pasajul Unirii, unde o femeie însărcinată în 34 de săptămâni a avut nevoie urgentă de ajutor după ce a căzut la pământ din cauza unor contracții puternice. Incidentul a fost surprins într-o fotografie trimisă de un trecător, care a relatat și întreaga scenă.
În timp ce femeia încerca să își recapete forțele, alături de ea se afla copilul ei, un băiețel de aproximativ trei ani, speriat și dezorientat. Micuțul, care nu înțelegea prin ce trece mama lui, plângea și căuta disperat să fie ținut în brațe.
Polițiștii aflați în zonă au intervenit rapid, iar unul dintre ei, Mirel, a decis să îi ofere copilului sprijinul emoțional de care avea nevoie în acel moment. Tată a doi copii mici, el a știut exact cum să acționeze: l-a luat în brațe, i-a vorbit cu calm, l-a liniștit și a început să se joace cu el, încercând să-l îndepărteze de atmosfera tensionată.


