Castrarea chimică este o metodă folosită în prezent ca pedeapsă împotriva infractorilor sexuali care abuzează copii în 15 țări din lume, însă este însoțită de controverse și dezbateri aprinse privind etica și efectele secundare. Procedura se bazează pe administrarea de medicamente care reduc dorința și capacitatea sexuală la bărbați, fiind reversibilă, spre deosebire de castrarea chirurgicală, care presupune îndepărtarea definitivă a testiculelor.
Cifre alarmante despre abuzul sexual asupra copiilor
Conform UNICEF, peste 370 de milioane de fete și femei din întreaga lume au fost victime ale unui viol sau ale altor forme de abuz sexual înainte de 18 ani. Aceasta înseamnă că 1 din 8 femei în viață a suferit abuzuri fizice în copilărie. Cele mai afectate regiuni sunt Africa Subsahariană, Asia de Est și Sud-Est, urmate de Europa și America de Nord. Cele mai frecvente victime sunt tinerele între 14 și 17 ani.
„Violența sexuală împotriva copiilor provoacă traume profunde și de durată, adesea din partea cuiva în care copilul are încredere”, a declarat Catherine Russell, directoarea executivă a UNICEF. Supraviețuitorii se confruntă adesea la vârsta adultă cu probleme de sănătate mintală, abuz de substanțe, izolare socială și dificultăți în formarea relațiilor.
Cum funcționează castrarea chimică
Castrarea chimică a fost folosită pentru prima dată în 1944 în Statele Unite și constă în administrarea de medicamente hormonale, precum acetatul de medroxiprogesteron (MPA), acetatul de ciproteron sau agoniști LHRH (leuprolid, goserelin), care inhibă producția de testosteron și, implicit, libidoul și activitatea sexuală. Tratamentul poate fi administrat sub formă injectabilă sau orală și durează de la câteva luni până la câțiva ani.
Această procedură a redus semnificativ recidiva infractorilor sexuali. În Statele Unite, recidiva pedofililor care au urmat castrarea chimică a scăzut de la 84% la 3%. În Coreea de Sud, studiile arată că 72–78% dintre pedofilii tratați au raportat scăderea intensității și frecvenței gândurilor sexuale.
