Societate

Bărbat din Roman, împușcat în cap în timpul unui live pe internet

de Dana Mateescu ·

Un bărbat de 74 de ani, din municipiul Roman, județul Neamț, s-a împușcat în cap în timpul unei transmisiuni live pe o platformă de socializare. Incidentul a fost semnalat luni la numărul unic de urgență 112 de un bărbat din Galați, care a spus că a urmărit imaginile în direct.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Roman și echipaje medicale. „În curtea imobilului a fost identificat un bărbat, de 74 de ani, ce prezenta o plagă împușcată la nivelul capului. Bărbatul prezenta semne vitale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat agentul principal Andreea Atomei, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul figura ca deținător de arme letale, însă permisul îi fusese anulat, aflându-se încă în termenul legal de predare a armelor către un armurier autorizat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.