Societate

Pericol de explozie în Prahova: o casă cu mai multe butelii a fost cuprinsă de flăcări

de Dana Mateescu ·

Pompierii intervin, sâmbătă seară, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o locuinţă din comuna Fulga, judeţul Prahova. Focul s-a extins rapid pe o suprafaţă de aproximativ 350 de metri pătraţi, iar din cauza prezenţei mai multor butelii, există pericol iminent de explozie.

„Incendiu la o locuinţă particulară în comuna Fulga, satul Fulga de Jos. Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii au constatat că incendiul se manifestă generalizat, pe o suprafaţă de aproximativ 350 de metri pătraţi”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Pentru gestionarea eficientă a situaţiei, forţele de intervenţie au fost suplimentate. „Progresiv, au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autocisternă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, precum şi o ambulanţă SMURD”, au precizat reprezentanţii ISU.

Echipajele acţionează în aceste momente pentru stingerea flăcărilor şi îndepărtarea buteliilor din zona afectată, pentru a elimina riscul de explozie. Până la această oră nu au fost raportate victime.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.