O fetiță în vârstă de șapte ani din comuna Părău, județul Brașov, a fost dată dispărută sâmbătă seară, în jurul orei 22:00, după ce s-a speriat și a fugit în urma unui incident petrecut în timp ce se juca împreună cu alți copii. O țeavă de apă s-ar fi spart accidental, iar copila a fugit de frică.
Sesizarea dispariției a determinat intervenția rapidă a autorităților. Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila și ai Poliției Municipiului Făgăraș, împreună cu jandarmi și pompieri din cadrul Detașamentelor Făgăraș, au format echipe de căutare și au început să scaneze zona.
