Un copil în vârstă de opt ani din localitatea Gălești, județul Mureș, este căutat de autorități după ce a dispărut vineri seara. Minorul a plecat de la locuința unchiului său, aflată în aceeași localitate, dar nu a mai ajuns acasă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, dispariția a fost semnalată sâmbătă, 14 iunie, de către familia copilului. Acesta a fost identificat ca fiind Havadtoi Csongor Norbert, având următoarele semnalmente: înălțime 1,30 m, ochi căprui, păr șaten tuns scurt, constituție atletică. La momentul dispariției purta un tricou albastru și blugi lungi. Semn particular: cicatrice la nivelul frunții.

