Un caz cutremurător zguduie Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud: directorul medical al instituției, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a fost reținut miercuri, 14 mai, sub acuzațiile de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.
Informația a fost confirmată de managerul SAJ, Annabella Muzsi, care a declarat că în aceeași zi au avut loc percheziții atât la sediul instituției, cât și la locuința suspectului. Muzsi a refuzat să ofere alte detalii.
Potrivit unui comunicat transmis joi, 15 mai, de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, reținerea a fost dispusă de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița. Ancheta a fost declanșată în urma unor acuzații grave privind comportamentul directorului în raport cu persoane vulnerabile, iar dovezile strânse în urma perchezițiilor au dus la reținerea acestuia pentru 24 de ore.

