Societate

O angajată a unei firme de curierat din Târgoviște, cercetată de polițiști pentru furt, înșelăciune și fals informatic, după ce a comandat colete folosind nume false și le-a sustras din depozitul unde lucra

de Dana Mateescu ·

O tânără de 21 de ani, angajată a unei firme de curierat din Târgoviște, este cercetată de polițiști pentru furt, înșelăciune și fals informatic, după ce a comandat colete folosind nume false și le-a sustras din depozitul firmei la care lucra. Conform IPJ Dâmbovița, aceasta a comandat mai multe bunuri de pe diverse site-uri între 29 iunie și 3 iulie, creând un prejudiciu estimat la aproximativ 57.000 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, pe 3 octombrie, polițiștii de la Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror, au efectuat o percheziție la domiciliul tinerei din comuna Ocnița. În urma percheziției, au fost descoperite mai multe bunuri care vor ajuta la întărirea probatoriului.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de vineri va fi prezentată în fața magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.