În luna februarie a anului 2024, misiunile Jandarmeriei Ialomița s-au concentrat pe consolidarea siguranței cetățenilor prin aplicarea măsurilor necesare pentru menținerea ordinii publice la evenimentele cu participare numerosă și implicarea în acțiuni integrate de menținere a acesteia. Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a desfășurat un total de 546 de misiuni de ordine publică în această perioadă. Din acestea, 7 au vizat asigurarea ordinii la manifestări sportive, religioase și culturale, în timp ce 76 de misiuni au presupus intervenții directe, iar 463 au fost dedicate menținerii ordinii și siguranței publice, având ca prioritate crearea unui mediu civic sigur și soluționarea rapidă a problemelor sesizate de către cetățeni.
Jandarmii au răspuns la 76 de evenimente semnalate prin sistemul unic de urgență 112 sau alte mijloace, iar în colaborare cu alte instituții au participat la 207 acțiuni. De asemenea, au fost executate 17 mandate de aducere a unor persoane.