Societate

Dambovita - Mii de credincioşi au luat apă sfinţită de la Mănăstirea Nucet

de Marian Tomita ·

Peste 2.000 de credincioşi s-au înghesuit, vineri, la Mănăstirea Nucet, de lângă Târgovişte, pentru a lua apă sfinţită de la Izvorul Tămăduirii, la faţa locului fiind jandarmi şi poliţişti care i-au supravegheat pe cei care au asistat la slujba religioasă. Oamenii au venit în număr mare pentru a participa la slujba de sfinţire a agheasmei, totodată fiind prăznuit şi hramul mănăstirii. La doar 10 metri de mănăstire există o fântână, numită „Fântâna de leac“, a cărei apă se spune că este tămăduitoare. Credincioşii au venit la Mănăstirea Nucet încă din noapte, spunând că agheasma de la Nucet îi vindecă de boli şi de necazuri.
DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.