Alfa Romeo Giulia

Context și utilizare a denumirii Alfa Romeo a aplicat numele Giulia pentru trei linii de modele care nu sunt direct legate între ele. Prima serie cuprinde berlina cu patru uși Type 105, fabricată între 1962 și 1978. A doua grupare constă din versiuni actualizate ale Giulietta (Spider, Sprint și Sprint Speciale), iar a treia revenire a denumirii a avut loc în 2015, pentru o berlină compactă tip 952. Inovație tehnică și poziționare Producătorul italian s-a remarcat printre constructorii de serie prin montarea de motoare puternice în caroserii ușoare de aproximativ o tonă, destinate producției de masă. Conceptul a vizat combinația între performanță și greutate redusă pentru o berlină cu patru uși. Motoare și transmisii ale Type 105 Berlina Type 105 a folosit un motor în linie cu patru cilindri, din aliaj ușor, cu arbore cu came în chiulasă dublu, similar unității folosite anterior la Giulietta (modelele 750/101). Motoarele au fost oferite în variante de 1,3 litri (1.290 cm3) și 1,6 litri (1.570 cm3). Diferite configurații de carburatoare și reglaje au generat puteri de aproximativ 80–110 bhp (55–75 kW). Majoritatea unităților au fost cuplate la transmisii manuale cu cinci trepte. Performanțe și comportament rutier Giulia Type 105 a fost apreciată pentru agilitate și accelerație, în special în comparație cu alte berline mici europene din aceeași perioadă, în ciuda cilindreei relativ reduse. Versiunea Super, echipată cu motorul de 1,6 litri și dublu carburator, atinge o viteză maximă de 170 km/h și accelerează de la 0 la 100 km/h în circa 12 secunde — performanțe superioare multor modele sportive din finalul anilor ’60 și începutul anilor ’70. Design și aerodinamică Caroseria în trei volume a avut un aspect destul de pătrățos, cu volume principale cu linii aproape drepte, estompate prin detaliile portierei frontale, liniei capotei, conturului acoperișului și al portbagajului. În faza de proiectare s-a folosit tunelul de vânt, rezultând un coeficient de rezistență aerodinamică Cd de 0,34, valoare remarcabil de scăzută pentru o berlină a epocii. Evoluții în gama Spider Varianta Giulia Spider a fost înlocuită în 1966 de modelul Alfa Romeo Spider (seria 105/115), continuând linia decapotabilelor Alfa Romeo sub un nou cod de serie. Modelul Giulia TI: debut și caracteristici Giulia TI a fost prezentată pe 27 iunie 1962, la Autodromul Nazionale Monza, fiind prima versiune disponibilă din familia Giulia. A fost echipată cu motorul de 1.570 cm3 cu arbore dublu în chiulasă, alimentat de un carburator Solex 33 PAIA 7 cu corp dublu, furnizând 92 CP DIN (68 kW; 91 hp) sau 106 CP SAE la 6.200 rpm. Denumirea „TI” provine din Turismo Internazionale, o clasificare a curselor pentru sedane italiene, folosită anterior pe versiunile performante ale modelelor 1900 și Giulietta în anii ’50. Inițial, TI a fost singura versiune disponibile; ulterior, odată cu introducerea TI Super și a versiunii Super, TI a devenit varianta de bază pentru motorul de 1,6 litri. Sisteme de frânare și interior La debut, modelul original era echipat cu frâne cu tamburi pe toate roțile; frânele față erau de tip cu trei feroduri, precum cele de pe Giuliettele târzii. Din august 1963, după producerea a aproximativ 22–23 mii de unități, au fost introduse treptat frâne cu disc Dunlop pe toate roțile și servofrână. Comercializarea inițială poziționa mașina ca fiind cu șase locuri, datorită schimbătorului montat pe coloana volanului și banchetei față despărțite; revista italiană Quattroruote a considerat însă habitaclul mai degrabă confortabil pentru patru pasageri. Interiorul timpuriu includea tapițerie din material petrecut și vinil, un bord trapezoidal gri cu vitezometru sub formă de bandă și un volan negru cu două spițe de culoare fildeș și un inel cromat parțial pentru corn. Configurări de șasiu și schimbător Pentru Giulia TI, tipurile de șasiu erau: 105.14 (volan pe stânga, schimbător pe coloana volanului), 105.08 (volan pe stânga, schimbător pe tunel) și 105.09 (volan pe dreapta, schimbător pe tunel). Motorul era identificat prin codul 00514. În mai 1964 a fost oferit opțional schimbătorul montat pe tunel (tip 105.08), dar doar împreună cu scaunele față separate. În aceeași perioadă a intrat în producție și versiunea cu volan pe dreapta (105.09), disponibilă doar cu schimbător pe tunel. Modificări din 1966 În februarie 1966 au fost operate mai multe schimbări: schimbătorul pe tunel a devenit echipare standard, iar interiorul a primit scaune noi și un bord redesenat cu instrumentar format din trei ceasuri rotunde. Sursă: Wikipedia.