Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, se desparte oficial de Canal 33 după doar șase luni de colaborare. Relația dintre prezentator și postul TV s-a rupt din cauza conținutului emisiunii, au confirmat surse din conducerea canalului, potrivit Pagina de Media.
Diaconescu și-a reluat emisiunile-maraton pe Canal 33 începând cu 3 martie, după ce anterior fusese condamnat în februarie la 8 ani și 4 luni de închisoare în dosarul de act sexual cu minori, condamnare care ulterior a fost anulată.
În timpul ultimei sale emisiuni de sâmbătă, Diaconescu a anunțat că de pe 22 octombrie telespectatorii îl vor putea urmări pe o altă rețea de cablu. Motivul despărțirii de Canal 33 ține de politica postului și respectarea legislației audiovizuale: „El își dorea să cheme invitații și să-i lase să vorbească orice, dar există o legislație”, au declarat surse pentru Pagina de Media.
