Zeci de ansambluri și artiști se vor prezenta la cea de-a zecea ediție a festivalului interetnic "Alfabetul Conviețuirii", care va avea loc între 29 septembrie și 1 octombrie la Ploiești.
Potrivit unui comunicat emis miercuri de Uniunea Elenă, acest eveniment își propune să promoveze dialogul intercultural, respectul pentru patrimoniul și tradițiile fiecărei comunități etnice, religioase și culturale.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, 29 septembrie, la ora 16:00, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii din Ploiești.
Cu acest prilej, va avea loc și vernisajul expoziției "anadromiki-retrospectivă" a pictorului Gabriel Grama, ale cărui lucrări realizate în Grecia reflectă preocupările contemporane privind tradițiile, mitologia și amintirile personale. Programul primei zile de festival va include o paradă a costumelor tradiționale, în care vor defila ansamblurile participante, conform sursei citate.