Ucraina a lansat un nou val de drone asupra regiunii Moscova, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Potrivit instituției, opt drone au fost doborâte în timp ce se apropiau de capitală, iar atacurile au determinat suspendarea temporară a zborurilor pe aeroportul internațional Șeremetievo.
Ministerul rus al Apărării afirmă că a interceptat un total de aproximativ 90 de drone în ultimele 24 de ore, unele dintre ele deasupra Mării Negre, transmite Sky News.
Răniți la Tver, la nord-vest de Moscova
La Tver, un oraș aflat la 180 de kilometri nord-vest de capitală, autoritățile locale au anunțat că șapte persoane au fost rănite în urma căderii fragmentelor rezultate de la dronele doborâte.
Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a confirmat că toate cele opt drone detectate în direcția orașului au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană.