România și-a onorat astăzi eroii, cu prilejul Zilei Armatei Române, prin ceremonii militare și religioase desfășurate în toată țara. Cu acest prilej, ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a transmis un mesaj de forță și recunoștință pentru militarii români, subliniind că instituția pe care o conduce derulează „cel mai amplu program de modernizare din istoria armatei”.
„Ministerul Apărării Naţionale continuă şi în acest an cel mai amplu program de modernizare din istoria armatei prin investiţii majore în tehnică de luptă, infrastructură şi programe integrate de instruire.
Însă cea mai importantă investiţie rămâne cea în oameni — militarii care, prin profesionalism şi echilibru, dau forţă şi credibilitate instituţiei armatei”, a declarat ministrul Moșteanu.
„Investim în oameni – forța care dă credibilitate Armatei Române”
Oficialul a vorbit despre eforturile constante ale ministerului de a îmbunătăți condițiile de muncă, de viață și de echipare ale personalului militar. Potrivit acestuia, armata României se află într-un proces amplu de transformare, care vizează atât dotările, cât și instruirea la standarde NATO.
„Acţionăm pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de viaţă şi de echipare ale personalului militar, astfel încât să-şi poată îndeplini misiunea la cele mai înalte standarde”, a completat Moșteanu.
Omagiu eroilor și respect pentru militarii de azi
În discursul său, ministrul a adus un omagiu tuturor eroilor care și-au dat viața pentru libertatea și independența României, dar și celor care astăzi poartă uniforma militară, în țară sau în teatrele de operații internaționale.


