Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a efectuat controale la peste 200 de medici de familie din întreaga țară, pentru a verifica modul în care aceștia au acordat concedii medicale pacienților.
Potrivit președintelui CNAS, Horațiu Moldovan, în urma verificărilor au fost identificate zeci de neconformități, unele dintre ele fiind descrise drept „cazuri cu susceptibilitate înaltă de încălcare a legii”.
„Am analizat peste 200 de cazuri și am constatat un număr important de nereguli. În unele situații, există suspiciuni puternice că legea a fost încălcată, iar aceste cazuri vor fi transmise către instituțiile competente”, a declarat Moldovan.
