Votanții lui Georgescu, dacă le spui că acesta vrea să ieșim din UE și NATO, spun cu superioritate: nu, nu se poate, trebuie referendum, trebuie ca parlamentul sa voteze 66% pentru asta etc. Ei bine, vești proaste. Pentru noi, ei oricum nu prea au cultură politică.
NU TREBUIE REFERENDUM PENTRU IEȘIREA ROMÂNIEI DIN UE ȘI NATO.
Fiindcă nu am avut referendum când am intrat. Nu s-a înscris în Constituție obligativitatea apartenenței noastre la NATO și UE, ca să trebuiască un referendum ca să modificăm cu ceva Constituția. Art 148 și 149 din Constituție se referă la tratatele de aderare la NATO și UE, care trebuie adoptate cu majoritate de două treimi în camerele reunite ale Parlamentului. Dar această Constituție, care a fost modificată ultima oară în 2003, adică înainte de integrarea noastră în NATO și UE (2004 și 2007) nu prevede nimic la ieșirea din aceste organizații. Așa că se poate ieși mult mai simplu.
Politica externă a României o face președintele, iar dacă acesta se numește Călin Georgescu, el poate oricând să solicite ieșirea din aceste două organizații, adică RO-EXIT plus ieșirea din alianța NATO. Ar fi să fie aprobate de parlament? Nu neapărat. Sau nu cu majoritate de două treimi, fiindcă, repet, Constituția nu prevede nimic despre ieșirea din cele două organizații, fiindcă ultima modificare a fost înainte de intrarea în aceste organizații. Respectiv, nimeni nu s-a gândit să înscrie apartenența noastră în NATO și UE în Constituție (ar fi trebuit referendum pentru modificarea Constituției), iar dacă nu este nimic scris acolo, înseamnă că nu este nimic interzis, adică putem ieși din aceste două alianțe oricând.
Și acum ceva care să vă dea fiori pe șira spinării. Președintele poate scoate România din UE și NATO fără referendum, doar prin decizia sa, care poate fi supusă Parlamentului sau nu, iar Curtea Constituțională nu are nicio competență aici, fiindcă apartenența noastră la cele două organizații nu este înscrisă explicit în Constituție. În cel mai fericit caz, se poate cere aprobarea Parlamentului, care poate decide cu majoritate de 50% +1, nu cu două treimi. Iar dacă SOS, AUR și partidul lui Georgescu obțin un scor bun, spre 40% (votanții la turul I al prezidențialelor pentru Georgescu, Simion și Terheș au peste 38%), la care se adaugă redistribuirile, într-un an de zile vor avea peste 50%, tocmai prin migrarea parlamentarilor din PSD, PNL, USR, UDMR, FD și altora spre aceste partide. Fiindcă se vor găsi destui trădători sau traseiști care să facă pasul pentru a fi la ciolan. Iar potențiala răsplată pentru trădare va fi foarte mare, așa că se vor găsi destui. E suficient să ne amintim ce rol a jucat UNPR-ul lui Oprea. La care se vor adăuga minorități etc. Deci, o majoritate în Parlament de peste 50% se poate obține în maxim un an. Iar această majoritate ar putea urma gestul președintelui să voteze ieșirea României din ambele organizații. Sau e suficient numai din una.

