Editat de Asociația Română pentru Transparență Decizională - organizație nonprofit
Politică

Prahova: Peste 4.800 de alegători, aşteptaţi la vot în comuna Scorţeni

de Marian Tomita · ·

Peste 4.800 de persoane cu drept de vot din comuna prahoveană Scorţeni sunt aşteptate duminică la urne pentru a-şi alege primarul. În această cursă electorală sunt înscrişi doi candidaţi, Iulian Barbu, susţinut de Uniunea Social-Liberală, şi Mihai Neacşu, susţinut de PDL. De altfel, Prahova este primul judeţ în care cele trei formaţiuni politice care compun USL, PNL, PSD şi PC, au anunţat că vor susţine un candidat comun la primărie. Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, s-a aflat vineri la Scorţeni, într-o vizită electorală pentru susţinerea candidatului Iulian Barbu (PNL), acesta fiind fostul viceprimar al comunei prahovene. Alegerile parţiale sunt organizate la Scorţeni pentru că fostul edil al comunei, Gheorghe Bazgă, a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.