Am scris zilele trecute despre momentul de la finalul concertului „Acorduri ample” al lui Theo Rose, de la Sala Palatului, în care un grup de copii îmbrăcați în uniforme de pionieri a cântat „Noi în anul 2000”, în aplauzele sălii. Recunosc, la început m-am inflamat. Apoi am publicat și explicația familiei artistei: soțul ei, actorul Anghel Damian, spune că era un tablou despre eliberarea de comunism, cu imagini de la Revoluție pe ecrane, iar copiii aruncau simbolurile comuniste. Cred că intenția a fost sinceră.
Rămân, totuși, la părerea mea: momentul ar fi trebuit evitat. Și vreau să explic de ce, cu un exercițiu simplu de imaginație.
Pentru cine vrea să înțeleagă de ce o cravată roșie nu e un simplu accesoriu retro, rubrica Semnal Amintiri din Epoca de Aur adună mărturii și documente despre cum arăta, de fapt, viața în comunism.
Un experiment de gândire
Imaginați-vă un spectacol care își propune să condamne nazismul. Pe scenă defilează actori în uniforme SS, sub inscripția „Arbeit macht frei”, cea de pe poarta lagărului de la Auschwitz. Lângă ei, copii îmbrăcați în uniformele Hitlerjugend, organizația de tineret a partidului nazist. Pe fundal răsună „Horst-Wessel-Lied”, imnul partidului lui Hitler. Sala aplaudă.
Să presupunem că, în scena următoare, uniformele sunt aruncate, iar pe ecrane rulează imagini de la eliberarea lagărelor. Ar accepta cineva un astfel de tablou drept manifest antinazist? Ar mai conta intenția regizorului, când imaginea care circulă e cea a copiilor în uniformă, cântând fericiți?
Răspunsul îl știm cu toții. În Germania, simbolurile naziste și „Horst-Wessel-Lied” sunt interzise prin lege. În România, Ordonanța de urgență 31/2002 interzice simbolurile fasciste, legionare, rasiste și xenofobe. Pentru simbolurile comuniste nu există o prevedere similară, deși în Parlament au fost depuse inițiative legislative în acest sens, iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a cerut adoptarea lor de urgență.
Diferența de tratament nu e doar juridică, ci și culturală. O cravată de pionier pe scenă trece drept decor retro. O banderolă a Hitlerjugend ar fi, pe bună dreptate, un scandal. Iar regimul comunist din România, potrivit Raportului Final al Comisiei Prezidențiale din 2006, a făcut între 500.000 și 2.000.000 de victime.
Ce aplaudau, de fapt, spectatorii?
„Noi în anul 2000” nu e o melodie neutră. Lansată în 1976, a fost piesă de repertoriu la serbările oficiale ale epocii, cântată de copii în uniforme, cu iz patriotic și optimism de comandă. Pusă în gura unor copii cu cravată roșie, într-un final de spectacol, ea reproduce exact ritualul pe care pretinde că îl critică.



