Actorul și regizorul de teatru francez Arnaud Denis a murit prin eutanasie marți, 22 septembrie, în Belgia, la 43 de ani. Decizia a venit după mai bine de trei ani de suferință fizică extremă, provocată de complicațiile unei intervenții chirurgicale banale, potrivit avocatului familiei, citat de Adevărul.
Potrivit sursei citate, avocatul lui Denis a precizat că actorul a ajuns la această decizie după ce s-a consultat cu trei medici, în conformitate cu procedura legală din Belgia pentru eutanasiere.
O operație de rutină, transformată în coșmar
Totul a pornit în iulie 2023, când Arnaud Denis a suferit o intervenție pentru o hernie inghinală dreaptă, la o clinică din Paris. În timpul operației, chirurgii i-au montat un implant din polipropilenă, menit să întărească peretele abdominal.
La scurt timp după operație, actorul a început să acuze o serie de simptome severe: un testicul înnegrit, sânge în urină și în scaun, pierderea auzului, probleme de vedere, insomnii și lipsa poftei de mâncare. În câteva luni, a slăbit 17 kilograme și a fost nevoit să oprească repetițiile la teatru și să fie internat.
Publicația franceză L'Est Républicain relatează că, într-un interviu acordat la începutul anului, Denis descria o viață redusă la minimum: nu mai putea ieși din casă, nu mai avea viață socială și considera că medicii nu mai aveau nimic de oferit.
Diagnosticul: sindromul ASIA
Medicii i-au pus, ulterior, un diagnostic rar: sindromul ASIA (sindromul autoimun indus de adjuvanți), o afecțiune inflamatorie ce poate apărea în urma expunerii la un adjuvant, precum un implant medical. Sindromul rămâne un subiect controversat în comunitatea științifică și nu este recunoscut oficial ca boală.
În cazul actorului, medicii au avansat ipoteza că implantul i-ar fi provocat o inflamație care i-a afectat sistemul imunitar, generând simptomele multiple cu care s-a confruntat în ultimii trei ani.
Plângere respinsă pentru lipsă de probe
Arnaud Denis a depus, pe 5 ianuarie 2026, o plângere împotriva unor persoane necunoscute, pentru vătămare corporală involuntară. La sfârșitul lunii august, plângerea a fost respinsă, motivul invocat fiind insuficiența probelor privind existența unei infracțiuni.

