O masă imensă de grăsimi și deșeuri, estimată la aproximativ 100 de tone, a fost descoperită în sistemul de canalizare din estul Londrei, în zona Whitechapel, unde a provocat blocaje serioase ale rețelei. Așa-numitul „fatberg” se întinde pe circa 100 de metri și este format din grăsimi, uleiuri solidificate și șervețele umede aruncate necorespunzător, relatează DPA/PA Media.
Descoperirea amintește de celebrul „fatberg” găsit în aceeași zonă în anul 2017, care avea nu mai puțin de 130 de tone și o lungime de 250 de metri, fiind unul dintre cele mai mari identificate vreodată în Londra. O mostră din acea masă de grăsime a ajuns ulterior să fie expusă la London Museum. Noul blocaj a fost deja supranumit de specialiști „nepotul” celui din 2017.
Compania de apă Thames Water avertizează că îndepărtarea acestui nou „fatberg” va fi un proces de durată. „Operațiunea ar putea dura săptămâni întregi până la finalizare”, a declarat Tim Davies, șeful operațiunilor de tratare a deșeurilor din nordul Londrei.
