Salvamont România trage un semnal de alarmă pentru toți cei care intenționează să urce pe munte în acest weekend, după ce, în ultimele zile, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva au fost grav rănite în accidente montane.
„La altitudini de peste 1600–1700 de metri, stratul de zăpadă este alunecos, înghețat, dur, având consistența sticlei. Acest lucru creează condiții extrem de periculoase pentru turiștii neechipați corespunzător sau pentru cei care, deși au echipament, nu au experiență suficientă de deplasare în teren de iarnă”, au avertizat salvatorii montani într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont România, citată de Agerpres.
Specialiștii subliniază că deplasarea în astfel de condiții necesită echipament specific de iarnă și alpinism – colțari, piolet, cască, ham – dar și cunoștințe solide de progresie pe teren mixt, precum și de asigurare și autoasigurare.