Aproape 42% dintre români sunt cel mai îngrijorați de posibilitatea izbucnirii unui conflict sau război în care România ar putea fi implicată, potrivit celui mai recent Barometru de opinie publică realizat de INSCOP Research pentru Informat.ro. Sondajul a fost realizat în perioada 26–30 mai și scoate în evidență principalele temeri ale populației într-un context regional tensionat.
Întrebați care este cea mai importantă sursă de îngrijorare în prezent, 41,7% dintre respondenți au indicat amenințarea unui conflict militar. Pe locul al doilea se situează deteriorarea stării de sănătate (15%), urmată îndeaproape de creșterea prețurilor (14,9%). Alte surse de anxietate sunt diminuarea drepturilor și libertăților fundamentale (9,2%), scăderea veniturilor (8,2%), pierderea locului de muncă (5,4%) și degradarea mediului înconjurător (1,6%). Alte probleme au fost menționate de 2,4% dintre participanți, iar 1,6% nu au oferit un răspuns.
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, a explicat într-un comunicat că acest nivel crescut de îngrijorare față de riscul unui conflict militar reflectă nu doar realitățile geopolitice, precum agresiunea Rusiei în Ucraina și lipsa unei soluții clare de pace, ci și efectele campaniilor de dezinformare interne. „Riscurile de securitate sunt reale și provoacă o anxietate puternică în rândul românilor. Din acest motiv, încrederea în NATO și Armată este atât de ridicată, iar o majoritate puternică sprijină creșterea cheltuielilor pentru înzestrarea Armatei României, așa cum au relevat și cercetările INSCOP anterioare”, a precizat Ștefureac.
