Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis, joi, contestația formulată de Horațiu Potra împotriva măsurii arestului la domiciliu și a decis ca acesta să fie judecat, în continuare, sub control judiciar. Măsura se aplică pentru următoarele 60 de zile, timp în care liderul grupării de mercenari nu are voie să părăsească România și trebuie să se prezinte săptămânal la poliție.
Ce a decis Înalta Curte
Potrivit deciziei instanței supreme, Potra rămâne obligat să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat și va fi monitorizat de autorități pe durata celor 60 de zile de control judiciar. Este a treia schimbare de statut din ultimul an pentru mercenarul din Mediaș: de la arest preventiv, la arest la domiciliu, iar acum la control judiciar.
Decizia de joi vine la aproximativ două luni și jumătate după ce, la mijlocul lunii iunie, ÎCCJ înlocuise arestul preventiv cu arestul la domiciliu și dispusese ca Potra să poarte o brățară electronică de supraveghere, fără voie să comunice cu ceilalți inculpați din dosar. La finalul lunii august, apărarea a cerut din nou o măsură mai blândă, cerere care a fost admisă acum de instanța supremă.
Obligațiile impuse lui Potra
Pe durata controlului judiciar, Horațiu Potra are, potrivit informațiilor publicate de instanță, următoarele obligații:
- nu poate părăsi teritoriul României fără încuviințarea prealabilă a organului judiciar;
- trebuie să se prezinte săptămânal la secția de poliție de care aparține;
- trebuie să se prezinte în fața instanței ori de câte ori este citat.
Măsura este considerabil mai puțin restrictivă decât arestul la domiciliu, prin care Potra era obligat să nu părăsească locuința din Mediaș decât cu aprobarea prealabilă a autorităților și era monitorizat permanent printr-un dispozitiv electronic.
Dosarul privind tentativa de lovitură de stat
Horațiu Potra este cercetat pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, alături de fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu și alți aproximativ 20 de inculpați. Procurorii susțin că gruparea de mercenari condusă de Potra plănuia să se infiltreze în protestele organizate după anularea, în decembrie 2024, a alegerilor prezidențiale, cu scopul de a provoca haos în București.

