Patru persoane sunt bănuite că au înșelat mai mulți șoferi din București prin „metoda falsul accident”, susținând că aceștia ar fi provocat accidente și cerându-le mii de lei pentru telefoane pretins distruse. Polițiștii au făcut trei percheziții, au ridicat bani și nouă telefoane mobile, iar trei dintre suspecți au fost reținuți și ulterior plasați sub control judiciar. Prezumția de nevinovăție este garantată până la o eventuală condamnare definitivă.
Cum funcționa metoda?
Potrivit Poliției Capitalei, primul caz a fost sesizat pe 17 august, când o femeie ar fi fost urmărită, în timp ce conducea pe strada Samuil Vulcan din Sectorul 5, de un bărbat care i-ar fi spus că a accidentat o altă femeie la o intersecție apropiată. Ajunsă la locul indicat, victima ar fi găsit o femeie care susținea că, ferindu-se de mașină, ar fi scăpat telefonul mobil pe carosabil, unde ar fi fost distrus. Femeia ar fi cerut inițial 8.000 de lei, apoi ar fi acceptat 7.000 de lei, sumă pe care victima le-ar fi plătit-o pe loc.
În aceeași zi, poliția a fost sesizată de un alt bărbat, care ar fi trăit o experiență similară pe strada Novaci. Abordat de un bărbat care i-ar fi spus că a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni, șoferul s-ar fi întors la locul indicat, unde ar fi găsit o femeie care pretindea că a fost lovită și că i-ar fi fost distrus telefonul. De această dată, victima și-ar fi dat seama la timp că ar putea fi vorba despre o înșelăciune și i-ar fi propus femeii să meargă împreună la poliție, moment în care aceasta ar fi părăsit imediat zona.
