Curtea de Apel Timișoara a pronunțat condamnări în dosarul DIICOT privind devalizarea stațiunii Băile Herculane. Decizia nu este definitivă. Cea mai mare pedeapsă a fost aplicată omului de afaceri Alexandru Gavrilescu, care a primit 10 ani și 4 luni de închisoare și confiscarea a peste un milion de euro. Lichidatorii judiciari Mioara Dumitrache și Victorița Oprea au fost condamnați la câte 9 ani de detenție, iar alte pedepse au fost aplicate executorului judecătoresc Gheorghe Brad (7 ani), lichidatorului Marius-Cristian Ghiță (6 ani) și omului de afaceri Ion Tăbugan (5 ani). Fostul deputat PSD Iosif Armaș, considerat „creierul” operațiunii, a scăpat de răspunderea penală prin prescripție, însă instanța a dispus confiscarea a 4,8 milioane de euro de la acesta.
O măsură semnificativă a fost confiscarea a 19 imobile din centrul stațiunii, printre care complexul hotelier Hercules, hotelurile Ferdinand, Diana, Afrodita, Roman și Minerva, băile termale Apollo, Hebe, Neptun, Venera și Diana, foste sanatorii și pavilioane medicale, Cazinoul, restaurante, clădiri administrative și terenuri, inclusiv păduri din zona Domogled și Cerna. Toate aceste bunuri vor trece în proprietatea statului român.