În cadrul operațiunii „Jupiter”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii specializați în investigarea criminalității economico-financiare din Argeș au desfășurat marți, 4 noiembrie, șase percheziții domiciliare. Acțiunea are loc în cadrul a două dosare penale, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
De la ora 6:00, au fost efectuate patru percheziții în municipiul Pitești, într-un dosar ce vizează infracțiunile de delapidare și deturnare de fonduri.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, o unitate privată de învățământ din Pitești ar fi utilizat în mod nelegal o parte din fondurile primite de la bugetul local. De asemenea, persoane cu funcții de decizie din cadrul instituției ar fi încasat sume de bani destinate salariaților, sub formă de prime și salarii, și ar fi efectuat achiziții de bunuri și servicii în interes personal, folosind fondurile școlii. Prejudiciul este estimat la 637.321 de lei.