Trei medici neurochirurgi de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar instrumentat de procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind suspectați de fapte de corupție.
Potrivit unui comunicat oficial al DNA, este vorba despre:
- Colonel dr. Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie – cercetat pentru luare de mită în formă continuată (9 acte materiale);
- Colonel dr. Vasile-Alin Chirteș, medic primar neurochirurgie – cercetat pentru luare de mită în formă continuată (3 acte materiale);
- Colonel dr. Emil Popa, medic primar neurochirurgie – cercetat pentru o faptă de luare de mită.
Conform anchetatorilor, în perioada august 2024 – mai 2025, cei trei ar fi primit sume de bani de la mai mulți pacienți, în contextul acordării unor consultații medicale, investigații de specialitate, intervenții chirurgicale, eliberării de concedii medicale sau formulării de recomandări pentru comisii de evaluare medicală în vederea pensionării.

