Acuzațiile de agresiune sexuală aduse fostului deputat Cristian Boureanu capătă noi dimensiuni după ce tânăra care a depus plângerea împotriva sa a făcut publice mai multe mesaje și înregistrări audio în care acesta pare să încerce să justifice gesturile sale și să o preseze să se revadă.
Deși Boureanu a recunoscut că femeia a fost în locuința sa, el neagă orice comportament agresiv și susține că nu a atins-o. Cu toate acestea, tânăra a prezentat mesaje vocale în care fostul politician sugerează că ținuta provocatoare a acesteia l-ar fi determinat să o atingă, în ciuda refuzului ei.
Mesaje vocale controversate
Într-un mesaj trimis tinerei, Boureanu o acuză că l-a provocat prin felul în care era îmbrăcată:
„Dacă nu voiai ca un bărbat să se dea la tine, nu veneai acasă la un bărbat fără chiloți și fără sutien... Ai venit tu cu decolteul ăla și fără lenjerie.”
Într-un alt mesaj, fostul deputat pare să o amenințe cu un proces pentru șantaj și sugerează că va folosi înregistrările video din locuința sa pentru a se apăra:
„Dacă vrei să te trezești cu un proces pentru șantaj, te rog eu frumos... o să descarc și camerele cu sonor, să vedem cum ai venit după mine.”
