Pe 12 mai, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat percheziții la sediul Primăriei Sinaia, în cadrul unui dosar care îl vizează pe primarul Vlad Oprea, aflat sub control judiciar. Acțiunea DNA are legătură cu suspiciunea că edilul ar fi încălcat interdicțiile impuse de anchetatori, în special aceea de a nu se deplasa la primărie și de a nu-și exercita atribuțiile de serviciu.
Vlad Oprea este cercetat penal pentru multiple infracțiuni grave, printre care:
- luare de mită în formă continuată,
- trafic de influență,
- efectuarea de operațiuni incompatibile cu funcția,
- fals în declarații de avere,
- abuz în serviciu,
- spălare de bani,
- executarea ilegală a lucrărilor de construcții.
Potrivit procurorilor DNA, Oprea ar fi primit, indirect, mită în valoare totală de 238.000 euro de la Vladimir Ciorbă, patronul companiei Nordis, pentru a facilita aprobarea PUZ-ului și emiterea documentației necesare construirii unui hotel/aparthotel în Sinaia. Suma ar fi fost mascată prin interpunerea unor firme din grupul Nordis și a unei societăți comerciale administrate de mama primarului, în care sora edilului figurează ca administrator. O parte din bani — aproximativ 133.800 euro — ar fi fost folosită pentru achiziția unei stații de betoane din Turcia.
