Un interviu realizat de jurnalistul Mălin Bot, în urmă cu aproximativ șase luni, readuce în atenție un caz grav de presupus viol în grup, petrecut în cadrul unei tabere de vară organizate de partidul AUR. Victima este o minoră, iar agresiunea ar fi avut loc în urmă cu un an și jumătate. Dosarul este în prezent instrumentat de Parchetul din București, însă ancheta stagnează, deși există probe ADN și înregistrări video care susțin acuzațiile.
Potrivit relatărilor familiei, fata ar fi fost intoxicată cu alcool, fiind ulterior dusă în camera unuia dintre presupușii agresori. La momentul incidentului, adolescenta era minoră și virgină. Agresorii, în vârstă de 31, 34 și 35 de ani, au în continuare calitatea de martori în dosar. Solicitarea de recuzare a procurorului a fost respinsă.
Un alt incident, legat de același caz, este investigat de poliție: tânăra ar fi fost ulterior agresată fizic în scara blocului de către un membru AUR, după ce ar fi fost intimidată și ademenită cu bani pentru a renunța la acuzații.


