Sari la conținut
BREAKING
Justiție

Avocata Adriana Stănoaia riscă să fie exclusă din Baroul Dâmboviţa

Avocata Adriana Stănoaia riscă să fie exclusă din Baroul Dâmboviţa
1 min citire4 vizualizări
Procurorii DNA au decis reţinerea avocatei Adriana Stănoaia, din Baroul Dâmboviţa, acuzată de trafic de influenţă. Se apre că ea a cerut de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.500 şi 3.000 de euro, promiţându-le obţinerea unor locuinţe în cartierul ANL Brâncuşi, din capitală. Potrivit DNA, din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a reieşit că, în perioada august 2008 – septembrie 2009, avocata Adriana Stănoaia a pretins de la 26 de persoane identificate până în prezent, singură ori printr-un intermediar, sume cuprinse între 1.500 şi 3.000 de euro. Cea care trebuia să apere legea şi dreptatea, le promitea că prin influenţa pe care o are asupra funcţionarilor Agenţiei Naţionale a Locuinţei (ANL) – sector 6, Bucureşti, le poate facilita obţinerea cu prioritate a unor locuinţe în cartierul ANL Brâncuşi. Avocatei i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, fiind reţinută, ieri, urmând să fie prezentată Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. În acest dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. - Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.

Comentarii

Intră în cont pentru a comenta

Autentifică-te
Se încarcă comentariile...
Newsletter

Semnal — Briefingul de dimineață

Cele mai importante ştiri ale zilei, direct în inbox. Gratuit, fără spam.