Justiție

Brăila: Un tânăr riscă puşcăria, pentru că a găsit o poşetă cu bani şi carduri

de Marian Tomita ·

Fănel Nicuşor Ştefan, din comuna Siliştea, a fost sfătuit să predea poşeta poliţiei chiar de către concubina sa, Ana. Un sătean de 23 de ani, din Siliştea, a fost trimis, ieri, în judecată, pentru însuşirea bunului găsit şi furt calificat.Fănel Nicuşor Ştefan se întorcea, în noaptea de 11/12 decembrie 2010, de la discoteca din localitate, împreună cu iubita lui, Ana-Maria. Era ora 3.00 când tinerii au zărit, la 15 metri distanţă, o poşetă din piele abandonată pe marginea drumului. Mai mult de curiozitate, Fănel a pus mâna pe ea şi a dus-o acasă. În poşetă, a găsit patru carduri bancare, 300 de lei, două telefoane mobile, un inel de aur, o cameră video Samsung şi două agende. Într-una din agende, culmea, se aflau codurile PIN pentru toate cele patru carduri. În loc să anunţe poliţia, tânărul a luat banii, a urcat într-un taxi şi a venit la Brăila. De la primul bancomat ieşit în cale, a scos 950 de lei de pe toate cardurile găsite, apoi a purces, tot cu un taxi, înapoi la Siliştea. A doua zi, Fănel Ştefan s-a lăsat înduplecat de concubina lui, a luat poşeta cu bunurile găsite, a pus de la el 1.000 de lei şi s-a prezentat la postul de poliţie. Îi lipseau doar cardurile, pe care le aruncase. În loc să fie felicitat, tânărul s-a ales cu dosar penal, pentru două infracţiuni comise „cu ştiinţă sau neştiinţă". Instanţa urmează să delibereze. (Sursa Adevarul)
DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.