Pe 7 ianuarie, în calendarul ortodox, se sărbătorește Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion, o zi importantă dedicată celui care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan. Această zi este marcată de tradiții și obiceiuri specifice, iar în România, peste 1 milion de oameni poartă numele Ioan sau variantele sale.
Dintre românce, peste 300.000 poartă numele Ioana, şi 140.000 pe cel de Ionela. Peste 11.000 se numesc Nela şi peste 6.000 poartă numele Ionelia. În privinţa bărbaţilor, peste 400.000 poartă numele Ion, peste 500.000 pe cel de Ioan, iar peste 320.000 se numesc Ionuţ. Sunt aproximativ 145.000 de români care se numesc Ionel şi peste 26.000 ce se numesc Nelu sau Ionică.
Povestea Sfântului Ion
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia și a fost înaintemergătorul lui Iisus Hristos. El a avut rolul de a pregăti poporul pentru venirea Mântuitorului, predicând și botezându-i pe oameni în râul Iordan. Tradiția ortodoxă menționează că, deși Ioan nu era un orator desăvârșit, dar prin sinceritatea și umilința sa, a atras mulți ucenici.
Sfântul Ion este cunoscut pentru viața sa ascetică: a trăit în pustie, se hrănea cu lăcuste și miere, iar îmbrăcămintea sa era simplă, din păr de cămilă. A fost ucis prin decapitare la cererea Irodiadei, soția lui Irod, care a fost supărată de mustrările lui Ioan legate de viața lor imorală.
Tradiții și obiceiuri
Ziua de Sfântul Ion reprezintă încheierea sărbătorilor de iarnă, iar în popor este cunoscută și sub numele de „Sânt-Ion” sau „Înaintemergătorul Domnului”. Tradițiile sunt diverse și variază de la o regiune la alta. Iată câteva dintre ele:
