Garda Civilă spaniolă a oprit miercuri, 4 noiembrie, o răpire petrecută în plină zi în Briviesca, un oraș de aproximativ 6.800 de locuitori din provincia Burgos. Trei bărbați români au bătut un tânăr, tot de naționalitate română, și l-au urcat cu forța într-o mașină, sub privirile unui subofițer pensionar al Gărzii Civile, care a dat alarma. Patru persoane au fost reținute, iar victima, în vârstă de 24 de ani, a ajuns la spital cu răni grave.
Naționalitatea celor implicați a fost relatată de publicația El Español, care a stat de vorbă cu martorul. Anchetatorii spanioli iau în calcul, ca ipoteză principală, o răzbunare legată de o relație sentimentală.
Ce a văzut martorul
Incidentul s-a petrecut între orele 12:15 și 12:30, într-o zonă centrală, cu magazine. Subofițerul, în vârstă de 65 de ani, se întorcea de la plimbarea de dimineață când a văzut un bărbat fugind, urmărit de un autoturism alb. Din mașină au coborât trei bărbați, care l-au doborât la pământ și l-au lovit în cap și în corp, apoi l-au împins în habitaclu, a povestit el pentru El Español.
Fostul agent spune că i-a întrebat ce fac, iar unul dintre bărbați i-a răspuns că victima i-ar fi furat. Schimbul de replici i-a dat timp să memoreze numărul de înmatriculare, pe care l-a notat apoi în telefon. Mașina a plecat în viteză spre drumul național N-I, iar martorul a sunat la 062, numărul centrului operativ al Gărzii Civile.
Bărbatul a lucrat aproape jumătate de secol în Garda Civilă, inclusiv în Țara Bascilor în anii ’80, și a trecut prin Agrupación de Tráfico, unitatea de poliție rutieră. Acolo, spune el, a învățat să rețină rapid numere de înmatriculare.
Interceptarea de pe N-I
Pe baza descrierii, Garda Civilă a pornit o operațiune de blocare a drumurilor din zonă, cu numeroase patrule de ordine publică și de trafic. Publicația OKDiario vorbește despre aproximativ 30 de agenți implicați în căutare.
Mașina a fost oprită la câteva minute după alertă, pe N-I, în dreptul localității Monasterio de Rodilla, la aproximativ 15 kilometri de Briviesca. Acolo se afla o patrulă de trafic care făcea un control de alcoolemie și fusese deja avertizată. Filmarea de mai jos, care circulă pe rețelele sociale, arată agenții cu armele scoase, cerându-le ocupanților să coboare cu mâinile ridicate.
Atenție: filmarea conține imagini dintr-o intervenție a poliției cu arme scoase și persoane imobilizate la sol.



