Un tânăr român de 19 ani a murit duminică din cauza căldurii sufocante în timp ce culegea roșii lângă Cremona, în nordul Italiei, potrivit sindicatului Flai Cgil. Este al cincilea deces al unui muncitor agricol provocat de valurile de caniculă care afectează țara de mai multe luni.
Alertă roșie în majoritatea marilor orașe
Până miercuri, 25 din cele 27 de mari orașe monitorizate în Italia rămân în alertă roșie de caniculă, în contextul celui de-al patrulea val de căldură extremă din acest an, potrivit Ministerului Sănătății, citat de agenția EFE și preluat de Agerpres. Orașele Messina și Reggio Calabria, din sudul țării, au trecut de la alertă galbenă la cea portocalie.
Meteorologii estimează o primă scădere ușoară și temporară a temperaturilor între vineri și duminică, în special în nordul și centrul țării, în apropierea Mării Adriatice, unde valorile ar putea coborî sub 35 de grade. În restul Italiei, temperaturile ar urma să rămână la 36-37 de grade.
Secetă istorică în Piemont
La munte, căldura extremă persistă, iar temperaturile negative se vor menține doar la altitudini de peste 4.500 de metri. Spre sfârșitul săptămânii, se așteaptă ca acestea să coboare și la altitudini de 3.800-4.200 de metri.



