Mai multe plaje din municipiul Guardamar del Segura, situat pe Costa Blanca, au fost închise pentru scăldat după ce în zonă au fost descoperite exemplare de Glaucus atlanticus, cunoscut și sub numele de „Dragonul Albastru”.
Primarul Jose Luis Saez a anunțat că a fost arborat steagul roșu pe o porțiune de aproximativ 11 kilometri de coastă, iar accesul turiștilor în apă este interzis până la noi dispoziții.
Glaucus atlanticus este un melc marin rar, care se hrănește cu meduze portugheze și alte specii veninoase. Creatura stochează celulele urticante ale prăzii, ceea ce îi face înțepătura extrem de dureroasă și, în unele cazuri, periculoasă. Simptomele provocate pot include greață, vărsături, durere și reacții alergice acute.

