Un bărbat român în vârstă de 35 de ani, stabilit în Casarano, provincia Lecce (Italia), a fost arestat preventiv sub acuzația de tentativă de omor, după ce și-a atacat soția și soacra cu un obiect ascuțit. Incidentul a culminat cu rănirea gravă a bărbatului, care a căzut de la etajul trei în timpul agresiunii.
Potrivit autorităților italiene, conflictul a izbucnit după ce soția i-a comunicat intenția de a se despărți și i-a cerut să părăsească locuința și să revină în România. În urma discuției, bărbatul a devenit violent, a pus mâna pe o foarfecă și a atacat-o mai întâi pe soacra sa. Aceasta a reușit să fugă și să se refugieze într-un bloc din apropiere.
Ulterior, bărbatul a lovit-o pe partenera sa cu un cuțit, provocându-i răni la nivelul brațelor, umerilor și capului. Femeia a reușit să se adăpostească într-o cameră, unde s-a baricadat.
