Wellbeing Festival 2026 are loc în weekendul 29-30 august, în grădina Casei Universitarilor din București. Evenimentul, organizat de Psychologies România, reunește psihologi, psihoterapeuți, medici, autori și traineri, într-un program dedicat sănătății emoționale, relațiilor, mișcării și dezvoltării personale.
Accesul general este gratuit, dar participarea la conferințele și atelierele din agendă necesită o rezervare separată, în limita locurilor disponibile.
Patru spații, patru moduri de participare
Programul e împărțit pe patru zone. Pavilionul Stării de Bine găzduiește mini-conferințe, prezentări și lansări de carte. Poiana Descoperirii este rezervată atelierelor interactive - dans, yoga, exerciții somatice. În Foișorul ghidărilor personale, participanții pot avea întâlniri individuale de circa 20 de minute cu terapeuți și mentori, fără rezervare prealabilă, în limita timpului disponibil. A patra zonă este un spațiu expozițional cu produse și servicii legate de sănătatea fizică și emoțională.
De la burnout și longevitate la obezitate
Prima zi începe cu întâlnirea "Femeia care s-a împrietenit cu mintea ei", susținută de psihologul Corina Danu. Urmează conversații despre ritmul vieții cotidiene, cu Mariana Demeter și actorul Vlad Vîlciu, despre scrisul introspectiv, cu Clara Toma, și despre longevitate, cu dr. Ioana Berciu. Seara se încheie cu proiectul muzical "Sub aceeași lună".
A doua zi abordează teme legate direct de presiunile vieții actuale. Printre acestea, performanța și epuizarea profesională, într-o discuție susținută de Gabriela Maalouf și Iuliana Morlova, și exprimarea personală, cu realizatoarea TV Nadina Câmpean.
Anxietatea financiară este tema întâlnirii "ZBOR mode: on. Anxietate financiară: off", la care participă psihologul clinician Gabriela Maalouf, psihologul și trainerul Simona Ciff, și studentul Victor Corbeanu. Discuția pornește de la presiunile financiare resimțite adesea de tinerii de douăzeci și ceva de ani - de la primul salariu și primele economii, până la comparațiile cu cei din jur - și abordează separarea valorii personale de reușita financiară.



