Grupul hotelier internațional Accor va organiza duminică, 16 noiembrie, la București, în cadrul Hotel Pullman Bucharest World Trade Center, Career Day, un eveniment interactiv dedicat celor care își doresc o carieră în industria ospitalității. Participanții vor avea ocazia să descopere oportunitățile profesionale oferite de grup, să interacționeze cu profesioniști din domeniu și să participe la ateliere practice susținute de specialiști din cadrul Accor.

Inițiativa vine în contextul în care Accor, care operează în prezent 24 de hoteluri în România și are 17 noi deschideri previzionate până în 2027, își propune să atragă în următorii doi ani aproximativ 500 de noi angajați, în roluri variate, atât operaționale, cât și de management. În prezent, hotelurile asociate grupului au peste 1.000 de angajați în România.
Ajuns la cea de-a treia ediție, evenimentul Career Day este deschis tuturor celor interesați de un parcurs profesional în ospitalitate, indiferent de experiență, și reflectă angajamentul Accor de a investi nu doar în hoteluri, ci și în oameni.
Deficitul de personal în HoReCa ajunge chiar și la 50%, în orașele turistice, în plin sezon
Organizarea acestui tip de evenimente răspunde direct provocărilor cu care se confruntă piața forței de muncă din ospitalitate, în special după pandemie, când numeroși angajați cu experiență au ales reconversia profesională sau au migrat către alte țări. La mijlocul anului 2025, deficitul de personal în HoReCa era estimat la 20-25% la nivel național, ajungând chiar la 50%, în orașele turistice, în plin sezon, conform cifrelor Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). Specialiștii evaluează că industria are nevoie de peste 50.000 de angajați.
„România este o piață extrem de ofertantă din punct de vedere hotelier, motiv pentru care ne continuăm dezvoltarea aici. În același timp, însă, există o discrepanță reală între numărul redus de instituții de învățământ specializate și nevoia de forță personal calificat. În calitate de lider global în ospitalitate, Accor își asumă responsabilitatea de a forma, susține și inspira generații de profesioniști. Investițiile în training, cultura organizațională orientată spre dezvoltare și deschiderea către comunitate sunt piloni centrali ai acestui angajament. Evenimente precum Career Day extind acest rol dincolo de echipele existente, oferind noi generații șansa de a descoperi ce înseamnă cu adevărat o carieră în ospitalitate”, a declarat Felicia Dincă, People & Culture Manager– Accor Romania & South-Eastern Europe.
