Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 5 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat în Sectorul 6 al Capitalei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, flăcările s-au manifestat cu intensitate la nivelul acoperișului tip terasă, fiind înregistrate degajări mari de fum.
Incendiul afectează acoperișul, deasupra unui etaj tehnic, în zona centrală a complexului comercial. Echipele de salvatori intervin atât la interior, pentru evacuarea persoanelor, cât și la exterior, printr-un dispozitiv special de intervenție.

