Stairway to Paradise, M și Rămășițele unei idei - în premieră pe scena Teatrului ACT
În perioada 15 - 20 mai Hoinar Festival revine la București cu cel mai complex program de până acum: 5 spectacole, 5 dezbateri, 5 instalații artistice și 3 ateliere și concerte cu elevi și profesori. Patru dintre spectacolele propuse la ediția cu numărul 8 au loc pe scena intimă a Teatrului ACT, începând cu 15 mai, de la ora 19:30 și propun povești curajoase și originale despre călătorie văzută din perspective complexe și diferite.


După deschiderea festivalului cu spectacolul The Wanderer (designer de concept: David Gray), cea de-a doua seară a Hoinar Festival aduce în fața publicului o poveste de dragoste care traversează oceane, culturi și destine, spusă prin muzică de jazz semnată de George Gershwin, proiecții video și un scenariu original scris chiar de pianistul Florian Mitrea. Stairway to Paradise, în regia Laurei Ducu, îi are în distribuție pe Florian Mitrea și Sarah Gabriel și urmărește povestea lui Morris, un tânăr imigrant din Europa de Est care sosește în Statele Unite, fugind de persecuție și sărăcie. Mânat de speranță și de dorința de a-și regăsi iubita plecată înaintea lui în America, Morris își propune să împlinească visul american: o viață mai bună, prosperitate și stabilitate. Cât este de real acest vis, rămâne de descoperit publicului vineri 16 mai, în premieră absolută.
Bilete: https://bit.ly/3RCx69s

„În momentul în care am citit scenariul pe care Florian mi l-a propus am avut emoții la gândul că este o responsabilitate destul de mare să aduci în fața publicului, în contextul actual, o poveste despre imigrație și dorința de apartenență. Pe măsură ce dezveleam straturile poveștii și le căutam perspectivele nevăzute mi-am dat seama că, de fapt, responsabilitatea e și mai mare: aducem în fața publicului o poveste despre a învăța să trăiești când tot timpul ți-e ocupat de supraviețuire. Iar pe măsură ce am lucrat la punerea în scenă, a devenit din ce în ce mai clar că acest spectacol, din unghiuri diferite, este pentru fiecare dintre din cei 3 artiști implicați, o treaptă din propria scară spre Paradis.”, a declarat Laura Ducu.
Programul Hoinar.Odyssey continuă sâmbătă 17 mai, cu M, un spectacol regizat de Dana Paraschiv, despre drumurile pe care le facem împreună și cele în care rămânem singuri și despre cât de greu e, uneori, să fim împreună – chiar și atunci când vrem același lucru. Cu Adrian Bîlă în distribuție și Florian Mitrea la pian, interpretând muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, publicul va urmări ce se întâmplă atunci când un pianist visător și fratele său pragmatic încearcă să creeze împreună o aplicație de relaxare cu muzică clasică.
Bilete: https://bit.ly/3RCi2sy

„Sunt câțiva ani de când îmi doream să lucrez la un spectacol în care muzica live și actoria să se îmbine natural. Și, ca de obicei, ce am visat la început n-a semănat deloc cu ce a ieșit în final – din fericire. Pentru că ceea ce se naște atunci când lași viața și oamenii să-și spună povestea sinceră e întotdeauna mai viu decât orice plan. Am pornit împreună de la ideea simplă de a crea ‘o poveste cu muzică`. Pe parcurs, spectacolul s-a transformat într-o explorare a relațiilor de familie, a orgoliilor mocnite, a haosului și fragilității care ne definesc. Pentru noi, acest spectacol e o călătorie prin amintiri și vinovății moștenite, prin tot ce nu s-a spus la timp. Un drum care se face uneori singur și alteori împreună, chiar dacă nu mergem în același pas. Tot ce veți vedea e ficțiune. Tot ce veți simți e, poate, un pic din fiecare dintre noi.”, a spus Dana Paraschiv.


