Aflat la cea de-a treia ediție, sub numele „De mână cu tine”, Tandem aduce pe scenă 7 perechi de speakeri din zona de familie și educație pe 8 februarie, între orele 10:00 - 14:00, la Mindspace Business District (Globalworth Campus A, Bulevardul Dimitrie Pompeiu 4-6, București). Evenimentul construit în jurul ideii de „împreună” are ca misiune să promoveze comunicarea, deschiderea, ascultarea activă și dorința de a face lucrurile să meargă alături de persoanele relevante din viața noastră. Astfel, cea de-a treia ediție prezintă publicului tandemuri de oameni ce se cunosc și au o relație, indiferent de natura ei (parteneri de viață, rude, prieteni, parteneri de afaceri, prieteni etc) care spun aceeași poveste, fiecare din perspectiva proprie. Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate din rețeaua iabilet.

Fiecare tandem va avea la dispoziție 30 de minute pentru a-și spune povestea și pentru a interacționa cu publicul. Prima parte a intervenției fiecărei perechi va reprezenta un discurs în tandem iar a doua parte va fi un panel în care participanții vor putea să le adreseze întrebări. Evenimentul va fi moderat de Alexandra Coravu, Trainer de Public Speaking și Debate și Coach, cu o vastă experiență în știri radio, cât și host și speaker TEDx.
“Gândește-te la primul lucru care îți vine în minte despre ceea ce știi sau ceea ce poți face și spune-mi, cu mâna pe inimă, că poți sau știi acel lucru 100% prin forțe proprii, fără să existe cel mai mic ajutor de la altcineva. Așa-i că nu găsești?
E ca și cum ai trage tu cu șutul și pe urmă ai fugi în poartă să prinzi mingea. Sau ca și cum ai fi actorul care scrie scenariul, regizează filmul, interpretează rolul principal, apoi se uită la film ca spectator.
Ai prins ideea. Încă de când ne naștem, cineva e acolo. Ne ține de mână, ne dă un sfat, ne învață ceva, ne susține, împrumută, ajută, uneori enervează și agasează. Dar mereu e cineva acolo care e parte din dezvoltarea și progresul nostru.”, povestește Cristina Ursu, trainer, psihoterapeut, coach și inițiatoarea Tandem.
Speakerii care vor urca pe scena celei de-a treia ediții Tandem sunt:
Sonia Neagoe și Andrei Bratu

Andrei Bratu este actor, improvizator, trainer și fondator al teatrului de improvizație Improteca. A studiat actoria clasică și, în prezent, urmează cursurile de masterat în Managementul Instituțiilor Teatrale la UNATC București. De asemenea, Andrei deține o diplomă de electrician și are o pasiune pentru ciuperci, plante și viața în natură.
Sonia Neagoe este analist HR într-o companie multinațională și urmează cursuri de improvizație și canto. A studiat sinteza muzicologică și istoria artei.
S-au întâlnit acum șapte ani în Vamă, iar aproape patru ani au avut o relație la distanță. De mai bine de trei ani, trăiesc împreună. Deși au personalități foarte diferite, formează o echipă solidă și se completează perfect.
Aylin și Andra Pintican

Andra este mama lui Aylin și-a lui Sibel și Povestitor de Rost. Aylin este, de 15 ani încoace, antrenorul de viață al Andrei.
Andra și Aylin vin pe 8 februarie pe scena Tandem să povestească cum arată aceeași poveste, cea a plecării Andrei pe vas, din două filtre total diferite: prin ochii mamei care pleacă și prin ochii fetiței de 4 ani care rămâne
Ioana Dăncescu și Alexandra Neagu

Ioana este psiholog și psihoterapeut specializat în psihoterapia traumei și terapie de cuplu. O știe de mulți ani pe Alexandra. Au crescut împreună și procesul lor a trecut prin numeroase etape. Au fost ani cu de toate dar mai cu seamă le-au adus în dar rodul unei munci în care amândouă s-au implicat.



